Jgheaburile și burlanele se dimensionează după suprafața acoperișului care descarcă apa în ele, măsurată în proiecție orizontală. O regulă de lucru folosită frecvent este de aproximativ 1 cm² de secțiune de burlan pentru fiecare metru pătrat de acoperiș, completată de tabelele producătorului de sistem. Un sistem prea mic se revarsă la ploile torențiale, udă fațada și aduce apa direct la fundație.
Cum se calculează suprafața acoperișului pentru jgheaburi?
Suprafața folosită pentru jgheaburi este proiecția orizontală a versantului care se scurge spre un anumit jgheab, adică lungimea streașinii înmulțită cu distanța pe orizontală de la streașină la coamă. Panta acoperișului nu se adaugă în calcul, deoarece ploaia cade, în principal, vertical. Fiecare versant se calculează separat, iar dacă un jgheab primește apă și de pe un acoperiș mai mic, de exemplu de la o terasă acoperită, suprafețele se adună.
Exemplu: un versant cu streașina de 10 m și o adâncime orizontală de 5 m are 50 m² de suprafață de calcul.
Ce diametru de jgheab și de burlan se alege?
Diametrul jgheabului și al burlanului se alege din suprafața de calcul care revine fiecărui burlan. Valorile de mai jos sunt orientative, pentru sisteme rotunde obișnuite; capacitatea exactă diferă de la un producător la altul și scade la jgheaburile montate fără pantă.
| Suprafață pe un burlan | Jgheab (lățime orientativă) | Burlan (diametru orientativ) |
|---|---|---|
| Până la circa 50 m² | 100–125 mm | 75–80 mm |
| 50–80 m² | 125 mm | 87–100 mm |
| 80–120 m² | 150 mm | 100–120 mm |
| Peste 120 m² | 150 mm sau mai mult | Două burlane sau secțiune mai mare |
Când suprafața crește, varianta mai sigură este un burlan în plus, nu doar unul mai gros. Apa parcurge astfel o distanță mai scurtă prin jgheab, iar riscul de revărsare scade.
Câte burlane are nevoie un jgheab?
Un jgheab are nevoie, în general, de un burlan la fiecare 10–12 m de lungime, dacă burlanul este la un capăt, sau poate deservi aproximativ dublul acestei lungimi dacă burlanul este pus la mijloc și apa curge spre el din ambele părți. Colțurile interioare ale acoperișului, unde se adună apa de pe doi versanți, primesc deseori un burlan separat sau unul de secțiune mai mare.
Ce pantă trebuie să aibă jgheabul?
Jgheabul se montează cu o pantă de aproximativ 2–5 mm pe metru liniar spre burlan. Panta prea mică lasă apa să stagneze și favorizează depunerile, iar panta prea mare se vede de la distanță ca o linie strâmbă pe fațadă. Pentru o montare corectă se respectă câteva reguli:
- Cârligele se fixează pe un fir întins între primul și ultimul punct, cu diferența de nivel calculată din lungime.
- Distanța dintre cârlige este, de regulă, de 50–90 cm, mai mică în zonele cu zăpadă multă.
- Marginea exterioară a jgheabului stă puțin mai jos decât cea dinspre casă, ca o eventuală revărsare să nu ude fațada.
- Îmbinările se fac cu piesele sistemului, nu prin suprapuneri improvizate.
Ce se schimbă la casele din zonele de munte?
La casele din zonele de munte, jgheaburile trebuie să suporte, pe lângă ploile torențiale, greutatea zăpezii și a gheții. Se folosesc cârlige mai dese și mai groase, iar jgheabul se poziționează astfel încât zăpada care alunecă de pe acoperiș să treacă pe deasupra lui, nu să-l lovească. Acolo unde se formează frecvent țurțuri, unii proprietari montează cabluri de încălzire în jgheab și în burlan. Izolația termică bună a acoperișului reduce și ea formarea gheții la streașină, pentru că zăpada nu se mai topește din cauza căldurii pierdute prin pod.
Unde se descarcă apa din burlane?
Apa din burlane se descarcă departe de fundație, fie printr-un racord la rețeaua pluvială, fie printr-o rigolă sau un cot de deviere care o duce la cel puțin un metru de casă, pe un teren în pantă spre exterior. Descărcarea direct la baza peretelui umezește fundația și soclul, cu efecte vizibile în timp ca igrasie și tencuială căzută. Mucegaiul din încăperile de lângă pereții umezi se tratează și din interior, prin aerisirea explicată în articolul despre ventilația casei, dar cauza de la exterior trebuie rezolvată prima. Jgheaburile se curăță de frunze cel puțin o dată pe an, toamna, iar sitele de la gura burlanelor se verifică după furtuni. Lucrările la acoperiș fac parte din același efort descris în materialul despre protejarea locuinței împotriva uzurii.
